PELERINAJ LA BAŞTINA POETULUI ILIE MOTRESCU

Era şi firesc ca în acest an, numit şi Anul poetului Ilie Motrescu, când ar fi împlinit 70 de ani, să fi ajuns şi la baştina lui.

Or, după ce am organizat şi participat la o serie de întâlniri, recepţii, prezentări de carte, comemorări în mai multe locuri: Cernăuţi, Storojineţ, Pătrăuţii-de-Jos, dedicate poetului, am ajuns şi la Crasna lui dragă.

Frigul de afară nu ne-a împiedicat să ne amintim cu nostalgie de spusele ziaristului Ilie Motrescu, încă în anul 1968, ce sună în felul următor: „Călătorule drag! Dacă te vei abate într-o bună zi pe la Crasna, vezi să nu te laşi prea mult ademenit de priveliştea încântătoare a locurilor. E o vrajă...”

La intrarea în sat ne aşteaptă, puţin tristă, dar emoţionată, buna şi draga lui soră, doamna Maria Motrescu-Popescu. Ne invită amabil la casa unde a trăit poetul. E cam tristă. Doar cu trei ani şi ceva în urmă aici, la casa părintească a Motreştilor, întâmpina pe oricine cu amabilitate fratele mai mic al poetului, vrednicul profesor Nicolae Motrescu. Dar... a plecat atât de subit pe un alt tărâm, încât n-a mai dovedit să ajungă la cei 70 de ani ai talentatului său frate.

Facem şi prima poză lângă placa comemorativă adusă cu vreo şapte ani în urmă de la Bucureşti şi instalată pe peretele casei.

Doar la câţiva paşi găsim casa altui frate mai mare, Constantin (Tatinuţ). Împovărat de ani, greutăţi, durere se ţine, totuşi, aidoma unui brad carpatin. Îşi reţine cu greu lacrimile şi ne pofteşte în casă. În camera pentru oaspeţi, casa mare, cum o numim noi la ţară, găsim o atmosferă sfântă ţărănească: scoarţe, ţoluri, perine, icoane, tablouri, iar pe masă – câte o ceaşcă fierbinte de cafea aromată. Cafeaua cât şi tortul gustos pregătite de fiica dlui Tatinuţ ne invită şi la o discuţie sinceră. Dl Tatinuţ ne arată nişte bundiţe făcute de mâinile lui, căci este unul din cojocarii cei mai renumiţi din partea locului. Se bucură, are emoţii, căci în fiecare zi vin atâţia oameni de vază la casa lui.

Am mai şedea, căci ne simţim bine, dar avem încă multe locuri de văzut şi de vizitat. Ne luăm rămas bun de la gazde şi ne îndreptăm spre cimitirul mare şi bine îngrijit al Crasnei. Este locul cel mai dureros pentru noi toţi. Cu lacrimi în ochi şi suspine doamna Maria ne conduce de la un mormânt la altul. Sunt bunii şi scumpii ei fraţi Ştefan, Nicolae, George. I-am cunoscut pe toţi în viaţă, deştepţi, mândri, statornici, într-un cuvânt, români şi crăsneni de viţă aleasă. Mormintele sunt bine îngrijite, presărate cu flori, seara le aprinde la fiecare câte o lumânare. În tăcere, cu inima plină de durere ajungem printre copacii înalţi ce străjuiesc mormântul lui Ilie. Am venit cu buchete de crizanteme, le punem în tăcere şi rostim printre lacrimi câte o rugăciune. Alături îşi doarme somnul de veci mama Ana...

Aerul de munte, rece, dar curat ne reface puţin şi, mai pe jos, mai cu maşina, ajungem la frumoasa Biserică Acoperământul Maicii Domnului. În curtea ei puţin tristă ne întâmpină casa-muzeu în care a înnoptat cândva marele Eminescu. Mergând spre uşa de la întrare mă gândesc cât de frumos şi sincer i se destăinuia Ilie Motrescu în notiţele sale lui Eminescu. Revăd casa-muzeu. Unii o văd pentru prima dată. O cameră în stil naţional cu celebra-i tindă la întrare şi cea de a doua, dedicată Luceafărului. Intrăm şi la biserică. Ne închinăm la Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni. Afară ne oprim şi în faţa monumentului victimelor staliniste.

Iată-ne ajunşi la Gimnaziul din Crasna. E fosta şcoală unde a învăţat cândva poetul. Mă gândesc ce bine ar fi să-i poarte numele.

Elevii ne întâmpină cu pâine şi sare. Urcăm în sala unde are loc manifestarea. Elevi, îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale, profesori, o expoziţie de cărţi, ziare, fotografii, iar printre altele cea recent pictată de renumitul pictor Nicolae Bendas.

Pe un ecran apare chipul  poetului, imagini din Crasna. Copiii recită simplu, frumos, laconic, cu emoţii. Îi dirijează doamna profesoară Domnica Gherman. Poezii din „Cântarea Carpaţilor” din „Hora vieţii”. Melodiile line, nostalgice completează perfect cele de pe ecran. Fotografiile părinţilor, Ion şi Ana, ai fraţilor, poetul copil, adolescent, tânăr. Mereu şi de-a pururi logodit cu  tinereţea-i rămasă veşnică.

„Ei, vezi ce destin am ajuns în sfârşit să-l gustăm împreună?

De ce taci, de ce nu-mi spui că-s cu zodie bună?...”

Recită cu emoţii un pui de crăsnean poezia „Zodie bună” ca tatăl poetului neîntors de la Karelia, unde a fost deportat, să ne privească de pe ecran alături de buna lui mamă, căreia i se destăinuieşte sincer în „A fost o înşelare” – ... odată cu naşterea mea te-ai expus durerii care avea să vină mai târziu. M-ai născut ca să mă pierzi...

Se oferă cuvântul celor prezenţi. Prima vorbeşte sora Maria. Povesteşte despre familia lor, fratele Ilie. Îi vine greu să vorbească. Cândva durerea pierderii lui Ilie o împărţeau toţi şase fraţi rămaşi în viaţă. Acum sunt numai trei... Doamna Maria Gulei vorbeşte despre traducerea poeziilor din „Cântarea Carpaţilor”. Ne promite că va încerca să facă o traducere măcar parţială şi din „Hora vieţii”. Ne citeşte cele două poezii dedicate poetuluiu, scrise în limba ucraineană. Sunt cutremurătoare.

Ziarista şi profesoara Floarea Costinean a avut norocul să-l cunoască în viaţă pe Ilie. Vorbeşte şi ea. Are şi o poezie dedicată poetului pe care fiul ei, Serghei, a pus-o şi pe note. Etnograful Mircea Mintenco din Cuciurul Mare vorbeşte scurt, are emoţii. Cele două bibliotecare, purtătoare de limba ucraineană, Silvia Gonceariuc de la Mihalcea şi Natalia Bevţic de la Cuciurul Mare, vorbesc şi ele despre poetul român. Datorită faptului că pentru prima dată în acest an poeziile lui Ilie Motrescu au văzut lumina tiparului şi în limba ucraineană, mulţi ucraineni au făcut cunoştinţă cu opera poetului crăsnean.

Larisa Popescu-Chedic, directoarea Căminului cultural din Pătrăuţii-de-Jos, recită cu emoţii propria poezie „Poetului crăsnean Ilie Motrescu”. De la Pătrăuţii-de-Jos au mai sosit şefa Bibliotecii centrale săteşti, Maria Ştefureac,  tânăra conducătoare artistică a Căminului cultural, Natalia Clioţ, educatoarea grădiniţei de copii, Violeta Popescu.

Mai vorbeşte activistul din Ropcea, Dumitru Fedorcea. Are şi el emoţii. Pare mai liniştit doar domnul preşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, poetul şi ziaristul Vasile Bâcu. Calm şi sincer povesteşte despre aportul adus de Societatea „M. Eminescu” la valorificarea operei motresciene. A mai adus şi un set de ziare „Plai Românesc”, pe care le împărţim copiilor, dar şi tuturor celor prezenţi.

Tânărul Victor Avdochimov, câştigătorul Marelui Premiu din anul trecut la cea de-a 4-a ediţie a Festivalului pentru copii şi tineret „Ilie Motrescu”, recită şi el o poezie.

 Momentul culminant al acţiunii cultural-comemorative îl constituie vocea poetului de pe o casetă înregistrată de un crăsnean în anul 1962. S-a păstrat ca prin minune, un cântec popular. Emoţiile sunt mari. Maturii şi copiii sunt adânc impresionaţi.

Folosindu-ne de ocazie, o felicităm pe doamna Maria Motrescu-Popescu. Finele lui Brumărel îi mai adaugă o crizantemă la buchetul vieţii. Îi cântăm „Mulţi ani trăiască” în două limbi: română şi ucraineană.

Jos, într-o altă sală, ne aşezăm la masă, primim colăcei cu lumânări aprinse şi câte o gutuie în memoria lui Ilie Motrescu.

Timpul trece pe neobservate şi ne luăm rămas bun de la Crasna şi de la crăsneni. Ne pare rău, dar trebuie să plecăm. Am avut o zi plină de emoţii aici, la baştina poetului.

Eleonora Schipor

În imagini: într-o zi de Brumărel la Crasna poetului Ilie Motrescu.