Comemorări

Şapte decenii de memorie...

La 1 aprilie s-au pomenit martirii căzuţi cu  70 de ani în urmă la Fântâna Albă

Fântâna Albă... Varniţa... Aceste denumiri  geografice aveau să rămână pentru totdeauna poate doar ca repere turistice, dacă nu era tragica dată de 1 aprilie 1941, când un mare grup de români din localităţile de pe valea Siretului, şi-au lăsat averea agonisită de viaţă şi s-au îndreptat în coloane, cu podoabe bisericeşti în faţă, spre graniţa cu România, cu speranţa să scape de „raiul” bolşevic. Ce s-a întâmplat mai departe ştie de acum o lume întreagă... Şi se cutremură de crudul şi atât de tragicul adevăr

... În prima zi de Prier, când s-au împlinit 70 de ani de la groaznica tragedie, în pădurea de la Varniţa s-au adunat persoane oficiale, reprezentanţi ai conducerii raionului Hliboca şi regiunii Cernăuţi, oaspeţi din România, creştini din satele apropiate  - toţi veniţi cu gândul să aducă un pios omagiu jertfelor nevinovate. Serviciul divin de pomenire a fost oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu vlădica Meletie, episcop de Hotin şi protoiereul mitrofor Ioan Gorda, protopopul raionului Hlibica. Înaltele feţe bisericeşti au sfinţit şi paraclisul recent înălţat cu eforturi comune de oamenii de bună credinţă. Noul sfânt locaş va fi sub ocrotirea tuturor sfinţilor, ca fiecare suflet stins în aceste locuri să-şi aibă în cer călăuză spre mântuire.

... Clopotul bătea la Varniţa cu jale, amintirile se perindau în memoria puţinilor martori oculari, prezenţi la ceremonie, lacrimile se rostogoleau involuntar pe feţele cicatrizate de noianul anilor. Probabil, dangătul lui a răzbătut până la Mănăstirea Putna, unde în aceleaşi perioadă de timp se sfinţea o Troiţă în memoria martirilor de la Fântâna Albă. Istoria mai punea un punct la încă o pagină din cartea memoriei, lăsând loc şi pentru fiecare din noi  să ne scriem cuvântul de pomenire cu peniţa înmuiată în durerea neamului. Mai ales pentru acei care vor veni după noi şi pentru acei care după ei vor veni....

Vasile BÂCU